Cea mai râvnită cetate-castel de pe timpuri are 66 de încăperi,
întinse pe cinci niveluri, însă numai câteva dintre camere mai pot fi
vizitate de turişti. În rest, fortăreaţa nu primeşte paşii vizitatorilor
pentru că încăperile nu au mai fost reabilitate şi nu sunt considerate
sigure pentru a fi deschise publicului. Tocmai din acest motiv, este mai
puţin cunoscută povestea fortăreţei care a funcţionat ca temniţă pe
vremea inchiziţiei, dar şi în timpul comuniştilor.
Apropiată de Munţii Făgăraşului, loc de refugiu al militanţilor
pentru rezistenţa anti-comunistă, cetatea a devenit una dintre cele mai
temute puşcării ale timpului. Numărul celor care au pătimit între
zidurile cetăţii pentru că au refuzat să se supună regimului comunist nu
se cunoaşte cu exactitate.
„Între anii 1948-1960, în Cetatea Făgăraşului, a existat una dintre
cele mai temute închisori pentru deţinuţi politic ale «gulagului»
românesc. Cifra exactă nu se ştie, dar se pare că la Făgăraş au fost
închişi între 600-1.000 de deţinuţi politic. Nu se ştie exact nici câţi
au murit, fiindcă erau înmormântaţi pe ascuns, în timpul nopţii, fie în
gropi comune, în diverse locaţii sau în cimitir, tot în gropi comune”,
spune Gheorghe Dragotă, fost director al Muzeului „Ţării Făgăraşului”.
Deţinuţii treceau prin cele mai crunte torturi, menite să îi macine
fizic şi psihic, iar mulţi dintre aceştia nu rezistau terorii
sistematice. În interiorul cetăţii, în Turnul Temniţă exista o carceră,
extrem de îngustă, de numai 50 de centimetri, în care puşcăriaşii erau
nevoiţi să stea chirciţi, în apă foarte rece care le ajungea până la
genunchi.
„Vorbim în primul rând de o închisoare de exterminare fizică. În
carceră nu exista încălzire de nicun fel, iar puşcăriaşii erau scoşi
iarna, la anumite intervale, în curtea interioară a închisorii, şi erau
udaţi cu câte o găleată de apă rece”, mai spune istoricul Dragotă.
Fecioara de Fier era un alt instrument de tortură, apărut pe vremea
Inchiziţiei şi păstrat şi de torţionarii comunişti. Potrivit
documentelor, dispozitivul era aşezat între sala de inchiziţie şi sala
de şedinţe a Tribunalului. „Legenda fecioarei de fier spune că cel
condamnat la moarte era trimis la «fecioară» ca să sărute icoana Maicii
Domnului, prinsă pe pieptul ei de oţel.
În loc de iertare, găsea în braţele acesteia moartea cea mai crudă.
Cuşca de fier de închidea, iar corpul deţinutului era străpuns adânc de
zeci de cuţite. Apoi se deschidea o trapă nevăzută, iar cadavrul cădea
într-un mecanism de săbii, cu tăişul foarte ascuţit, care ciopârţeau
până şi ultimul rest. La o adâncime de aproximativ opt metri se afla un
canal cu apă care ducea resturile în apele Oltului, spălând astfel orice
urmă de crimă”, mai spune Gheorghe Dragotă.
Miile de deţinuţi politic care au fost încarceraţi la Cetatea
Făgaraşului în timpul perioadei comuniste au lăsat semne adânci pe
zidurile închisorii. Fără speranţă şi fără posibilitatea de a ieşi în
viaţă din celule, oamenii şi-au aşteptat mântuirea între gratii. Pe
zidurile de piatră ale cetăţii sunt încrustate de mâinile puşcăriaşilor
cruci şi rugăciuni. Aceste mărturii rămân din păcate departe de ochii
vizitatorilor de astăzi.
Din lipsa banilor, doar o mică parte din aşezământ funcţionează acum
drept muzeu. Un muzeu care însă nu are nimic de a face cu fortăreaţa şi
cu mărturiile ei. Turiştii care vin la cetate, atraşi de măreţie, nu văd
şi nu află nimic din poveştile pe care zidurile seculare le păstrează
în ele.
Privită din exterior, fortăreaţa pare să închidă între zidurile sale
secretele nerostite ale celor care au pierit înăuntru. Fortăreaţa a fost
pe rând castel al principeselor, închisoare, fabrică de confecţii,
cârciumă, muzeu.
În secolul al XII-lea, fortăreţa a fost construită din lemn şi
pământ. Un secol mai târziu, a fost mistuită de flacări, însă a renăscut
din propria cenuşă. Nevoile vremurilor i-au făcut pe oameni să
reclădească o fortăreaţă militară, de această dată, din piatră şi
cărămidă. Zidurile de câţiva metri au fost înconjurate de un şanţ de
apărare, de 40 de metri lăţime. Datorită poziţionării, de-a lungul
timpului, s-a transformat într-un punct strategic, unul de necucerit.
„În secolul al XV-lea cetatea din piatră şi cărămidă de la Făgăraş
era o cetate militară de apărare, avea o incintă patrulateră, cu patru
turnuri bastioane la colţuri şi un turn de avanpost – de tip barbacană –
pe latura de est. Între anii 1528-1541, Ştefan Mailat, stăpânul
domeniului feudal al Făgăraşului, transformă cetatea militară de apărare
într-un castel senioral fortificat. Concomitent, construieşte o nouă
incintă, urmând planimetria vechii cetăţi din piatră şi cărămidă. În
timpul lui Gheorghe Ráckozi I. zidurile exterioare de pe latura de nord
şi de sud au fost dublate, prin interior, iar în spaţiile create a fost
aplicată umplutura de pământ, realizându-se o rezistenţă de 8 m grosime.
Totodată, se construieşte clădirea corpului de gardă, iar şanţul de
apărare din jurul cetăţii este lărgit, adâncit şi umplut cu apă din Olt,
devenind astfel un adevărat lac”, explică Gheorghe Dragotă.
sursa:
http://www.bzf.ro/poveste-de-week-end-cetatea-fagaras.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu