Săptămâna
aceasta am poposit în Cincu, un sat în care nu am mai fost niciodată. Am rămas
impresionat de stilul aparte, în care sunt construite casele din centru localităţii şi de cele
patru biserici extrem de frumoase. Frumos ca un mic oraş, satul face parte din
vechea aşezare a provinciei Sibiului, cunoscută şi sub denumirea de Cincul
Mare. Cultura săsească îmbinată cu tradiţiile românilor au dat un aer aparte
zonei. Pe hotarul comunei Cincu se află amplasată şi una dintre cele două baze
americane de pe teritoriul României. Cincu este un sat cu o importanţă istorică
deosebită. Aici a fost înfiinţată prima şcoală latină din Transilvania, însă
din păcate clădirea este acum doar o ruină.
Scurt istoric
Prima
atestare documentară a localităţii Cincu Mare se găseşte în documentele unui
litigiu din anul 1329, în care se menţionează printre reprezentanţii provinciei
Sibiului un anume Benherus din Cincu - „de Chenk“.
La
început, regiunea colonizată a Sibiului cuprindea numai partea centrală a
provinciei Sibiului. Primele ştiri mai exacte despre coloniştii germani din
zona Sibiului sunt conţinute într-un document semnat de Papa Celestin al
III-lea, din anul 1191. La Cincu au fost aduşi foarte mulţi saşi.
Denumirea
localităţii Cincu Mare, provine din germanul Groβschenk. Localitatea se
regăseşte şi sub numele de Schenck, în opoziţie cu Kleinchenk – Cincşorul.
Scaun săsesc
Scaunul
Cinc este menţionat de mai multe ori după data atestării documentare a satului,
mai ales în pricini de judecată ale locuitorilor săi în legătură cu pământul.
Scaunul Cinc a fost unul din scaunele importante din punct de vedere economic
şi politic cu cele 22 de aşezări libere la 1551, printre care şi Agnita, cu
care Cincu s-a aflat în permanenţă concurenţă pentru supremaţie administrativă
şi economică. Scaunul Cinc este inclus în provincia mărită a Sibiului, zonă
cunoscută în trecut sub numele de „Şapte Scaune“.
Datorită
statutului lor juridic superior, saşii provinciei Şapte Scaune au dobândit de
timpuriu o poziţie privilegiată faţă de celelalte părţi ale Sibiului.
Încă din
anul 1448, scaunul Cincu avea sigiliu propriu, iar în anul 1474 aşezarea căpăta
statutul de „oppidum“, care însemna „târg“, mărturie a dezvoltării breslelor şi
a târgurilor de acolo.
Din anul 1486 Cincu primeşte dreptul de a ţine în fiecare zi de miercuri târg şi o dată pe an târg de vite şi mărfuri. Cincu rămâne târg până în secolul al XX-lea.
Din anul 1486 Cincu primeşte dreptul de a ţine în fiecare zi de miercuri târg şi o dată pe an târg de vite şi mărfuri. Cincu rămâne târg până în secolul al XX-lea.
Din
registrele timpului reiese că din provincia Sibiului, a celor Şapte Scaune,
Cincu se afla pe locul al III-lea ca putere economică, mai puternice fiind
Sibiul şi Rupea.
În anul
1474 devine plasă şi obţine privilegiul de a-şi organiza o armată proprie, în
vederea apărării cetăţii bisericeşti.
În
fruntea scaunelor săseşti era un jude regal, numit de rege. Prima menţiune
documentară a judelui regesc este din anul 1329, în fruntea scaunului
Cinc.
În anii
1658 şi 1664 a avut loc în biserica din sat cel mai important eveniment al
acelor timpuri, „Dieta Transilvaniei“ (Dieta era un organ politic al Transilvaniei
creat în secolul al XVI-lea.)
Cincu se
desprinde de provincia Sibiului în anul 1860.
Depozit de bronzuri din
antichitate
A fost
descoperit întâmplător în anul 1888 şi conţinea un număr mare de piese
fragmentare, între care se disting fibule, pandantive, brăţări, dălţi, seceri,
lame de cuţit, vârfuri de lance, ace de bronz şi multe alte obiecte. Istoricii
au afirmat că depozitul datează din secolul XII î.e.n. Astfel de depozite au
mai fost găsite la Şoarş şi Cobor.
Patru biserici
Fiind un
sat multicultural, la Cincu au existat patru biserici care au aparţinut
diferitelor comunităţi.
Biserica
săsească
Cea mai
mare biserică este cea săsească, situată în mijlocul satului. Locaşul de cult
este monument istoric şi are incinta
fortificată. Clădirea este în formă de bazilică cu trei nave, cu un turn masiv
în partea vestică şi două turnuri laterale. Clădirea a fost construită în
secolul al XIII-lea şi este una dintre cele mai importante bazilici romanice
săseşti din Transilvania.
În anul
1474, după cum reiese dintr-un document emis de regele Matei Corvin, biserica a
fost înconjurată cu ziduri de apărare. S-au păstrat până în zilele noastre două
incinte de fortificaţie.
În
perioada 1520-1522 biserica a fost refăcută în mare parte, datorită
distrugerilor făcute de către turci. Cea mai valoroasă piesă din biserică este
altarul, care reprezintă necredinţa lui Toma. Altarul a fost pictat de maestrul
Sibian Vicentius, în anul 1521.
Biserica ortodoxă
A fost
construită în anul 1815. Este poziţionată în partea de N-E a satului şi are
hramul Sf. Nicolae. Locaşul de cult a fost construit în stil bizantin cu
elemente gotice. Biserica nu este pictată, ci este doar zugrăvită cu motive
naţionale. În anul 1907 a fost construit turnul în forma actuală. În biserică
se păstrează o colecţie completă de cărţi cu caractere latine.
Fosta biserică greco-catolică a fost construită în anul 1842
şi are hramul Buna Vestire. Este aşezată în partea de Sud-Est a satului Cincu. Acum
această biserică aparţine tot comunităţii ortodoxe.
În sat
mai există o biserică ce aparţine comunităţii maghiare.
Şcoala latină
La Cincu
a fost înfiinţată prima şcoală latină din Transilvania. Clădirea în care a funcţionat
această şcoală este cuprinsă în lista monumentelor istorice, sub numele de
„Şcoala Latină“. După ce a servit ca şcoală, clădirea a avut diverse
funcţionalităţi: birt, primărie şi locuinţă. Istoricii cred că Şcoala latină de
la Cincu a fost înfiinţată în anul 1789, de către un cunoscut om de cultură al
timpului - Martin Sutoris.
În
prezent, clădirea nu are nici o funcţiune, imobilul fiind părăsit din cauza
gravelor deteriorări structurale. Însă imobilul a fost introdus de curând
într-un program de reabilitare finanţat de ministerul Culturii şi Cultelor
Învăţământul
În anul
1430 a fost înfiinţată o şcoală care a instruit copiii din Cincu la scris şi la
citit. Interesant este modul prin care s-a aflat cine a fost primul director al
şcolii din Cincu. În fosta bibliotecă a Consistoriului Districtual Luteran din
Sibiu se găseşte o carte de liturghie scrisă pe un pergament care are la
sfârşit următoarea inscripţie: „ Per manus Henrici Halgebacksen de ratisnona
oriundi.... pro tunc temporis regentis... in Gross-Schenk...“ care insemna : „Henrici
Halgebacksen din Germania a fost primul director al şcolii germane din Cincu“.
Una
dintre marcantele personalităţi care au activat în şcoala din Cincu, a fost
Johannes Troster, autorul mai multor cărţi apărute în Nurenberg, în anul
1666.
Tradiţii şi obiceiuri
Chiar
dacă nu a făcut parte din Ţara Făgăraşului, în Cincu tradiţiile erau
asemănătoare cu cele din satele de pe lângă Făgăraş. Şi aici femeile organizau
şezători.
De
Crăciun băieţii organizau ceata de feciori. Aceştia colindau, mergeau la fete
acasă, unde erau primiţi de părinţii fetei şi de neamurile ei. După ce gazda
primea colindul şi intrau pe rând în casă, li se puneau vâstre la căciuli,
făcute din flori de hârtie, iederă şi poleială.
Alt
obicei de la Cincu a fost udatul fetelor de Sf. Gheorghe.
Acum
aceste obiceiuri s-au pierdut, dar se mai păstrează obiceiul cetei de feciori.
Poligonul de la Cincu
Poligonul
de la Cincu este cel mai mare poligon terestru din România, care se întinde pe
104 kilometri pătraţi. Acesta reprezintă un loc foarte important pentru armata
română şi pentru cea americană, deoarece aici a fost amplasată cea de-a doua
bază americană de pe teritoriul României.
Portul saşilor din Cincu
Bărbaţii
purtau pe cap „Marderhut“ şi „Feuerlingshut“ - o căciulă din stofă cu marginea
împodobită cu blană de dihor sau alte animale mici de pădure, mai ales în
perioada până în anul 1794. Pe timpul iernii, pe cap purtau căciuli făcute în
întregime din piei de miei. Iarna purtau un cojoc ce se numea „Peltz“, iar în
anotimpul mai puţin friguros purtau „Kotzen“, care era făcut din lână. Duminica
purtau un pantalon de stofă maro împodobit cu blană.
În anul
1789 a avut loc un mare incendiu, în care a fost distrusă o mare parte a
îmbrăcămintei şi aşa s-a pierdut portul vechi.
Portul
femeilor era destul de simplu. Iarna purtau o căiţă din catifea, cu marginea
împodobită cu blană, ce se numea „Kirchenkappe“, fuste din stofă sau din lână
şi cojoace din blană.
Mulţumiri
speciale doamnei Veronica Rus care a contribuit cu cea mai mare parte a
informaţiilor prezentate şi care ne-a pus la dispoziţie monografia satului
Cincut. Mulţumiri tuturor sătenilor care au răspuns invitaţiei noastre de a ne
povesti despre satul lor.
Foarte interesant !!!!!!!!!!!!!!!!!!111
RăspundețiȘtergere