Plaiurile Comănei
sunt unele dintre cele mai pitoreşti din Ţara Făgăraşului. Aici peisajul
de podiş se împleteşte cu culmile Munţilor Perşani. Iar istoria şi
tradiţiile fac ca acest sat să fie şi unul dintre cele mai interesante
din zonă. Nimic însă nu s-ar mai şti cu precizie, tradiţiile şi istoria
ar fi fost demult uitate dacă nu ar exista oameni deosebiţi, care să le
păstreze şi să le transmită mai departe. Un astfel de om este
învăţătorul Constantin Gubernat, cel care a învăţat carte copiii
comănarilor mai bine de o jumătate de secol.
Tot el a scris şi
„Monografia satului Comăna de Jos“, o lucrare deosebită, de o acurateţe
desăvârşită şi de o precizie demnă de invidiat. Noi am reuşit să
extragem din lucrarea sa majoritatea datelor de mai jos, iar ceea ce nu
am găsit aici, am aflat… tot de la dânsul.
Aşa că noi, cei de
la bzf.ro, considerăm că învăţătorul Gubernat înseamnă Comăna de Jos,
iar satul acesta şi mai ales oamenii ce trăiesc aici ar trebui să-i fie
veşnic recunoscători pentru munca depusă o viaţă în slujba lor.
Satul lui Gereb
Comăna de Jos este
pentru prima dată atestată documentar în anul 1464, când regele Matei
Corvin a dăruit districtul Făgăraşului, împreună cu comuna Comăna de Jos
şi alte sate unei rude, Ioan Gereb, ca răsplată pentru serviciile pe
care acesta i le făcuse atunci când a fost ales rege.
În acea vreme,
pentru că satul este aşezat chiar în defileul de trecere din Ţara Bârsei
în Ţara Oltului, a fost punct de apărare împotriva turcilor. Drept
dovadă stau urmele cetăţilor vechi de pe dealurile din împrejurimi.
Satul lui Coman cel Bătrân
Denumirea satului
Comăna provine din latinescul „coma – comes“, care înseamnă „coamă“.
Coama Comănii este un piemont în Munţii Perşani, către Olt.
Unii istorici
susţin că denumirea localităţii provine de la Coman cel Bătrân,
descălecătorul, cel care, ajungând în părţile acestea, a bătut cu
toiagul în pământ şi de acolo a izvorât apă. Apoi a desţelenit o bucată
de pământ pentru a o putea cultiva şi s-a aşezat aici, împreună cu ai
lui.
Cetatea Comăna
La câţiva kilometri de Comăna de Jos se află o ruină a unei cetăţi, construite, spun unii istorici, după invazia mongolă.
Cetatea Comăna,
situată pe valea cu acelaşi nume, a fost construită în secolele X-XIII. A
fost ridicată din piatră iar în prezent este foarte deteriorată
datorită poziţiei ei – este situată pe un deal la 814 metri altitudine,
deci a ţinut piept intemperiilor. Piatra s-a erodat, iar rădăcinile
copacilor crescuţi aici au dislocat blocurile de piatră.
Fortăreaţa a fost
construită de românii de pe Valea Comănii cu scopul de a apăra partea de
vest a Ţării Făgăraşului şi de a supraveghea drumul care ducea în Ţara
Bârsei şi pe unde puteau pătrunde eventualii cotropitori. Lucru care s-a
si întâmplat, astfel că această cetate a fost distrusă de către
maghiari în încercarea lor de a cuceri Tara Făgăraşului, ultimul ţinut
din Transilvania asupra căruia încă nu aveau nici o influenţă.
Înainte de 1989 aici au fost făcute ample săpături arheologice.
Sat din secolul al VIII-lea
Satul Comăna de
Jos este singura aşezare din Ţara Făgăraşului care a fost cercetată prin
săpături arheologice sistematice. Aici istoricii au descoperit două
aşezări din secolele VIII-IX, cu bordeie şi ceramică lucrată cu roata.
Se presupune că aşezarea a aparţinut slavilor care au migrat în
Transilvania. Datorită faptului că una dintre cele două aşezări este
situată pe o terasă înaltă se presupune că oamenii din prima aşezare
s-au mutat în cea de-a doua după ce Oltul le-a inundat locuinţele.
Scaun de judecată
Pe vremea
principatului autonim al Transilvaniei, Comăna de Jos era un subcentru
din care era administrată partea de răsărit a domeniului Făgăraş, având
în jurisdicţie satele Comăna de Jos, Comăna de Sus, Cuciulata, Lupşa,
Veneţia de Jos şi Veneţia de Sus. Aici îşi avea sediul un scaun de
judecată al boierilor, în care trona un jude şi şase boieri. „Judecăţile
rostite la acest scaun puteau fi apelate la Scaunul Superior de
Judecată, numit şi al Căpitanului, de la Făgăraş“, consemnează valeriu
Literat, în cartea sa „Biserici vechi româneşti din Ţara Oltului“.
Sediul domeniului era în incinta şcolii şi a căminului cultural.
Din anul 1918, Comăna face parte din judeţul Făgăraş, plasa Şercaia.
În anul 1952,
judeţul Făgăraş este desfiinţat de comunişti, aşa că satul Comăna de Jos
aparţine de Judeţul Stalin, Raionul Racoş, apoi Rupea.
Din 1968, este înfiinţat judeţul Braşov. Comuna Comăna cuprinde acum satele Comăna de Jos, Crihalma, Ticuşul Nou şi Comăna de Sus
Boierii comănari
După atestarea
documentară a boierului Ioan Gereb de Vingart, la Comăna de Jos apare în
documente un alt boier, în anul 1494: Ponitza de Alsokomanay, care
vinde lui Aldea Bica din Voivodeni treimea sa de boieronat din acest
sat.
În primii ani ai
secolului al XIV-lea apare şi cea mai importantă familie din Comăna de
Jos: boierii Mailat. În anul 1509, Mailat de Comăna cumpără de la
familia Forro satul Ţânţari. În acelaşi an se vorbeşte şi despre boierul
Manea. În 1516, Ştefan Mailat, pe vremea când era simplu boier, cere
voievodului să atesteze faptul că tatăl său a cumpărat o pătrime din
satul Crihalma, de peste Olt.
Ştefan Mailat este
cel mai important fiu al satului Comăna de Jos de-a lungul veacurilor.
El a fost domn al domeniului Făgăraş şi voievod al Transilvaniei. El s-a
străduit, dar fără succes, să facă din Transilvania un principat
independent, stăpânit de familia sa.
Şcoala
Pe vremuri, după
1700, în Comăna de Jos existau două şcoli confesionale: una ortodoxă şi
alta greco-catolică. Cele două şcoli au existat până în anul 1921. Din
anul 1909 a fost înfiinţată şi o şcoală ungurească pentru copiii de
servitori maghiari de la ferma statului. Şcoala ungurească funcţiona
într-un local ce fusese cârciumă şi a fost desfiinţată în anul 1918. De
atunci în acea clădire a funcţionat şcoala românească.
În anul 1924,
alături de şcoala primară de stat a fost înfiinţată şi o Şcoală
Profesională de Arte şi Meserii, care avea patru secţii: fierărie,
lăcătuşerie, tâmplărie şi rotărie.
Biserica
Vechea biserică
ortodoxă din Comăna de Jos a fost datată de unii istorici din secolele
XVI – XVII, datorită arhitecturii muntene din vremea lui Matei Basarab.
Istoricul Valeriu Literat consideră că locaşul de cult ar fi fost
construit în anul 1643, conform unei „inscripţii vechi de pe o grindă de
stejar ce ţine catapeteasma“.
Cert este că au
existat documente potrivit cărora în anul 1682 Şerban Cantacuzino,
domnul Ţării Româneşti, a dăruit bisericii de aici mai multe obiecte de
cult.
În Comăna de Jos
există acum două biserici, monumente de arhitectură: biserica ortodoxă
„Sf. Ierarh Nicolae“ şi biserica greco-catolică „Cuvioasa Paraschiva“.
Biserica cea
veche, construită înainte de 1700, a fost iniţial ortodoxă. În momentul
uniaţiei, când majoritatea comănarilor au trecut la religia
greco-catolică au luat cu ei şi locaşul de cult din sat. După nici 50 de
ani, mulţi comănari au trecut înapoi la ortodoxism, aşa că şi-au cerut
biserica înapoi. Însă pentru că biserica fusese restaurată în această
perioadă de greco-catolici, Episcopia de la Blaj a considerat că aceasta
trebuie să rămână în posesia uniţilor. Acest fapt este consemnat în
Statistica Românilor din Ardeal din 1760-1762, document păstrat şi
astăzi la Institutul de Istorie Naţională de la Cluj.
Biserica „Cuvioasa Paraschiva“ a rămas greco-catolică până în anul 1948, când comuniştii au desfiinţat această religie.
Acum, cele câteva zeci de greco-catolici din Comăna de Jos îşi cer biserica înapoi.
În anul 1762,
ortodocşii, dacă au văzut că nu-i chip să-şi recupereze biserica, au
început construirea alteia noi, mai mare şi mai frumoasă. Aşa a fost
ridicată cu trudă şi sudoare biserica „Sf. Nicolae“, în care şi acum
sunt oficiate slujbele ortodoxe.
Muzeul Comănei de Jos
Încă din anul
1972, în Comăna de Jos există un muzeu etnografic de o valoare
impresionantă. Este destul dacă amintim că aici există un exponat vechi
de peste 3.000 de ani. Este vorba despre o râşniţă descoperită de
arheologi în zona Comăna. Muzeul a fost înfiinţat de învăţătorul
Constantin Gubernat, cel care a fost şi administratorul acestui leagăn
de istorie timp de peste trei decenii.
Turiştii români şi
străini pot admira aici exponate de arheologie, istorie (documente
privind istoria locală) şi etnografie (port, ţesături, ceramică, piese
de cult, interioare de locuinţe reconstituite).
Obiceiuri populare
Cele mai cunoscute
obiceiuri populare pentru Comăna de Jos sunt legate de agricultură şi
semnifică rodnicia pământului. Primul dintre ele este Plugarul,
sărbătorit în a doua zi de Paşti iar cel de-al doilea, rar întâlnit prin
alte părţi, este „Cununa“, sărbătorit vara, după secerat. Un alt
obicei, care ţine mai mult de superstiţii, dar şi de legăminte frăţeşti
între oameni era păstrat în ziua de Sânziene.
Aceste sărbători,
foarte frumoase şi unice pentru Ţara Făgăraşului au fost jucate pe scene
mari ale lumii şi chiar la Cântarea României de ansamblul de dansuri
populare al comănarilor.
Bineînţeles că, la
fel ca în mai toate satele din Ţara Făgăraşului, din Comăna de Jos nu
lipseşte Turca, jucată în fiecare an de Crăciun de feciorii din ceată.
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca există un document
conform căruia la Comăna de Jos exista obiceiul Turcii încă din anul
1765, menţionează învăţătorul Constantin Gubernat într-una din scrierile
sale despre istoria acestor locuri.
„Cununa“ comănarilor
Pe vremuri
comănarii se ajutau între ei întotdeauna la secerat. Ei formau o clacă
şi mergeau, pe rând, la fiecare sătean şi secerau grânele până când le
terminau pe toate. În ziua când terminau lucrul era mare veselie. Se
adunau toţi clăcaşii în curtea primarului şi făceau o cunună din spice,
pe care apoi o purtau prin tot satul. Pentru ca anul următor să fie la
fel de mănos, sătenii trebuiau să arunce cu apă pe clăcaşi. Astfel, ei
ajungeau înapoi la casa primarului uzi leoarcă. Dar nu le păsa. Aici
nevasta primarului îi aştepta cu masă mare, cu muzicanţi şi încingeau o
horă, apoi mâncau pe săturate.
Obiceiul Cununii
se păstrează şi astăzi, chiar dacă oamenii seceră cu combinele şi nu cu
secera, aşa cum se întâmpla până nu demult. Tradiţia nu mai are farmecul
de altă dată, dar comănarii se mândresc cu acest obicei şi nu vor nici
în ruptul capului să-l uite.
Sânzienele
Un alt obicei este
cel păstrat în fiecare an, pe 24 iunie, de Sânziene. Dacă în alte sate,
în această zi, fetele împletesc cununiţe din sânziene şi le aruncă pe
casă pentru a se mărita cât mai repede, în Comăna tinerii aveau un
obicei mai ciudat. Ei făceau de Sânziene legăminte frăţeşti, până la
moarte.
Învăţătorul
Constantin Gubernat ne-a povestit că în această zi toate fetele de
aceeaşi vârstă se adunau într-un anumit loc şi făceau între ele un
legământ, spunând:
„Surată, surată,
Să trăim totodată.
Surată, surată
Să ne mărităm totodată.
Surată, surată
Să murim totodată.
Surată, surată
De acum până la moarte.“
La sfârşit,
suratele îşi dădeau una alteia câte un obiect confecţionat de ele (un
şerveţel brodat, o căniţă) şi apoi îşi pun una alteia cununiţe de
sânziene.
Obiceiul era
păstrat şi de băieţi, care ziceau aceleaşi versuri, cu deosebirea că-şi
spuneau „Fârtate, fârtate…. Să ne însurăm totodată…“ şi nu îşi puneau la
final cununiţe de flori.
Legămintele făcute
în ziua de Sânziene durau toată viaţa. În anul următor, o altă
generaţie de tineri făcea legămintele care-i făcea pe toţi fraţi de
cruce. Din păcate, acest obicei nu se mai păstrează de dinainte de
instaurarea regimului comunist.
Rezistenţa anticomunistă
În Comăna de Jos
oamenii nu au suferit prea mult de pe urma rezistenţei împotriva
regimului. Puţin dintre ei însă i-au ajutat pe partizani, aşa că au fost
trimişi la muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Este cazul lui
Gheorghe Ştefănică şi a doctorului Emil Halmaghi, care a tratat
partizani bolnavi la Veneţia. Amândoi au muncit ani grei la canal. Damaschin
Coantă, Rusalim Gubernat, Ioan Popa Aldi, Nistor Popa şi Iosif Roşală
sunt alţi câţiva comănari care au avut de suferit de pe urma odiosului
regim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu